Adulții fără mască au nevoie de-o suzetă

Andreea Retea @Republica.ro

Ca mamă, am învățat mai mult despre adulți decât despre copilul meu, citind cărți de parenting. Și în fiecare zi văd copii mici în corpuri de oameni mari, copii dezorientați, frustrați, nesiguri.

„Fiecare acces de furie e o descărcare emoțională. Nu lua personal vorbele aruncate când e obosit, supărat sau speriat, oricât ar fi de usturătoare. Nu te încărca, nu te învinovăți, fii acolo pentru el, răbdător, calm, ascultător. De asta are nevoie: să îl vezi, să îl înțelegi, să îl accepți. Tu trebuie să fii ferm, dar blând. Blând, dar ferm. Pentru siguranța lui, refuză anumite lucruri periculoase, jocuri cu obiecte fierbinți sau contondente, alimente nesănătoase, un program care îi dă peste cap ritmul, lipsa unei igiene adecvate.”

Cam asta îți spun, pe scurt, multe cărți moderne despre creșterea copiilor. Că nu faci nimic greșit dacă copilul tău refuză să doarmă când vrei tu, să mănânce ce, cât și când vrei tu, dacă plânge parcă din senin și se tăvălește pe jos prin magazine dacă refuzi să îi cumperi o jucărie sau o înghețată.

Cei mici nu știu încă să-și stăpânească emoțiile încă, ele vin ca o furtună peste ei și se lasă copleșiți. Nu trebuie pedepsiți deci pentru că le e frică, pentru că vor să fie în control și nu reușesc, pentru că și-au adus aminte ce dor le-a fost de tine sau pentru că, de fapt, nici ei nu știu ce simt. Tu, ca părinte iubitor și responsabil, trebuie să le reconfirmi permanent că ești acolo, calm, gata să îl ții în brațe oricât e nevoie ca el să se simtă sigur pe el.

Teoretic, în timp, ei învață să se abțină sau să-și gestioneze emoțiile: dacă se enervează, nu mai fac o scenă, ci vorbesc despre asta, dacă sunt obosiți, nu plâng, ci iau singuri o pauză, dacă le e foame, frică, sunt anxioși sau tulburați, se gândesc la cauză ca să rezolve problema, reacționează cu calm și cât mai rațional.

Practic însă, în jurul nostru vedem milioane de adulți care încă nu au învățat să-și înțeleagă emoțiile și reacțiile și se lasă pradă lor, fără să treacă printr-un filtru al rațiunii fiecare lucru pe care îl simt.

„Nu am chef să fac duș!” Mulți copii spun asta, măcar o dată, chiar și când sunt plini de noroi sau transpirați după o zi petrecută la joacă afară. Părinții îi explică faptul că e pentru binele lui, că igiena corporală previne multe afecțiuni, că murdăria înseamnă și microbi pe care îi aduci în casă, în pat chiar dacă nu te speli, iar apoi ne putem îmbolnăvi cu toții, de exemplu, putem face eczeme sau enterocolită. Și unde mai pui că un om murdar miroase urât, arată dezgustător, prietenii te vor evita, poate vor râde de tine. Dacă faci un duș cald acum, seara, vei dormi mai bine! Iată deci câte argumente sunt ca să accepte să intre în cadă. Ca adult, nu mai ai nevoie de argumentele astea recitate zilnic, rațiunea bate lipsa de chef. Te speli că știi și tu că dacă tragi de tine, e mai bine pentru tine și pentru cei din jur.

„Nu am chef să port mască!” Mulți adulți spun asta în perioada asta. Se simt inconfortabil și probabil senzația le aduce aminte de un vaccin care a durut un pic, of!, sau de perioade în care purtau pantofi care îi strângeau și le venea să renunțe, să se desculțe chiar în mijlocul străzii, sătui să fie chinuiți. Sau se simt caraghios și doare rău de tot respingerea celor din jur. Doare și acum când își aduc aminte cum alți copii îi strigau „aragaz-cu-patru-ochi”, „grasu-contrabasu”, „schelet” sau „bâlbâilă”. Ar face orice să nu mai retrăiască umilința și furia aia, vor să arate „normal”, chiar dacă de fapt nu arătăm niciunul la fel ca celălalt. Masca aia îi face să se simtă din nou ca „ciudatul“ de care fugeau sau râdeau ceilalți. 

Nu în ultimul rând, masca îi poate face să accepte că toți suntem vulnerabili și nu mai suntem în control. Trăim vremuri dificile, în care ne temem cu toții de un virus nou, foarte contagios cu efecte destul de necunoscute. Masca este obiectul care demonstrează că viața noastră nu mai e la fel și mulți nu pot accepte asta. Se luptă cu masca de parcă s-ar lupta cu boala. Fac pe curajoșii, vor să înfrunte pericolul pentru că nu vor să se simtă mici și fragili. Nu pot accepta la nivel rațional că masca aia nu arată că sunt ei proști sau slabi, ci că pur și simplu oprește răspândirea virusului și astfel mai puțin oameni vor suferi, la Secția de Terapie Intensivă a unui spital, sau vor muri. Și nu au învățat de mici nici că regulile sunt reguli, nu e totul negociabil. Așa cum nu ne băgăm degetele în priză, pentru binele nostru, nici să evităm dezinfectantul nu e permis. Un virus nu face excepții, deci nici noi nu putem trișa cu purtatul măștii.

Realitatea este însă că noi, adulții de azi, nu am avut părinți cu cărți de parenting. Am fost crescuți bine, mulți dintre noi, dar nu educați bine. E o mare diferență. Așa cum în majoritatea grădinițelor de stat, știm cu toții, copiii sunt mai degrabă supravegheați și hrăniți, nu educați, deși noi am vrea ca ei să și descopere lucruri noi, să pipăie texturi, să asculte muzică, să potrivească forme și să nu fie certați, ci să fie ținuți în brațe când plâng. Diferența dintre cele două abordări se vede în reacțiile adulților de mâine: unii sunt mai degrabă nesiguri, furioși și certăreți, alții sunt empatici și raționali. Au plâns și s-au tăvălit pe jos când a fost vremea. Apoi s-au ridicat și s-au purtat matur.

Avem printre noi mulți bebeluși mari. Și noi înțelegem asta. Doar că știți ce? Nu suntem părinții lor. Vremea răsfățului a trecut. Trebuie să ne maturizăm înainte să ne îmbolnăvim cu toții. Mai bine mai târziu decât niciodată. 

Share and Enjoy !

0Shares
0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *