Proaspăt instalat în funcția de șef al CJ Bihor, Ilie Bolojan: „Cu toate supărările, se va dovedi că în perioada următoare Consiliul Judeţean va funcţiona mai bine cu jumătate din personal”

Persoane „fără obiectul muncii”, cu salarii mari și bonusuri de 50% pentru participarea în număr mare la proiecte europene cu mize mici, precum și angajați care nu aveau loc fizic corespunzător în birouri, fiind prea mulți. Este ceea ce a găsit la Consiliul Județean Bihor proaspătul președinte al instituției, Ilie Bolojan, fost primar al municipiului Oradea. Fondul de salarii al instituției, dezvăluit de Bolojan, este unul de invidiat – 270.000 euro lunar.

Bolojan a anunțat într-o conferinţă de presă reorganizarea masivă a CJ Bihor, care presupune, printre altele, concedierea de la 1 decembrie a 86 de angajaţi, din totalul celor 174 salariați.

„La Consiliul Judeţean trebuie să facem din mers două lucruri: pe de o parte o schimbare de curs, o nouă orientare care să însemne reorganizarea activităţii instituţiei, aşa încât să economisim banii bihorenilor, stoparea risipei şi orientarea CJ spre bihoreni, în paralel cu încercarea de a face tot ce ţine de noi pentru dezvoltarea economică a judeţului şi creşterea nivelului de trai al bihorenilor”, a spus marți noul preşedinte al CJ Bihor, Ilie Bolojan.

În urma unei analize, Ilie Bolojan a constatat că „în aproape toate compartimentele schema de personal era supraîncărcată” și că „sunt structuri întregi fără obiect de activitate”. El a dat ca exemplu structura care, pe hârtie, se ocupa de gestionarea ariilor protejate, în condiţiile în care „de peste doi ani gestionarea acestora o face o autoritate a statului, iar angajaţii structurii aveau în realitate alte însărcinări”.

De asemenea, Bolojan a arătat că a găsit un adevărat CJ paralel, adică „o direcţie de turism vizavi de teatru (n.r. – Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică)”, dar şi o alta vizavi de Primărie (n.r. – Agenţia pentru Managementul Destinaţiei), ironizând că „de aceea nu s-au terminat lucrările în Piaţa Ferdinand la timp că erau cozi de turiști” de care se ocupau aceste structuri.

Pe locurile eliberate prin concedieri „nu va fi adusă altă clientelă politică”, „nu vom înlocui politrucii altora cu politrucii noştri”. Selectarea persoanelor care vor rămâne angajate în cadrul CJ se va face prin examen, acolo unde vor fi două sau mai multe persoane pentru un singur post.

„Cu toate supărările, se va dovedi că în perioada următoare Consiliul Judeţean va funcţiona mai bine cu jumătate din personal”, a încheiat Bolojan, subliniind că toţi banii economisiţi prin neplata de salarii unor persoane care nu le merită vor fi direcţionaţi spre cofinanţarea proiectelor de dezvoltare a judeţului, scrie eBihoreanul.

Share and Enjoy !

0Shares
0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *